Bulgaria a suspendat orice operaţiune legată de South Stream
Bulgaria a decis să oprească orice operaţiune legată de construcţia gazoductului South Stream, întrucât nu sunt îndeplinite standardele impuse de Comisia Europeană, potrivit Mediafax.
Ministrul Economiei şi Energiei din Bulgaria, Vasil Shtonov, a cerut companiei de stat Energy Holding să oprească orice tip de operaţiune legată de construcţia gazoductului South Stream, potrivit unei declaraţii oficiale a acestuia, informează RIA Novosti.
Proiectul gazoductul South Stream presupune transportul de gaze naturale din Rusia, pe sub Marea Neagră, către ţările din sudul şi centrul Europei. Scopul construirii acestui gazoduct este de a diversifica rutele disponibile pentru exportul de gaze din Rusia.
Proiectul a fost suspendat în momentul în care Comisia Europeană şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu acordurile bilaterale pe care Rusia le are cu ţările prin care urmează să treacă gazoductul, printre care Austria, Bulgaria, Ungaria şi Slovenia.
Comisia a apreciat că aceste înţelegeri încalcă legislaţia Uniunii Europene, care stipulează că gazoductele nu pot aparţine companiilor care se ocupă cu extracţia gazelor naturale. În acest caz, proiectul este condus de către gigantul rus Gazprom şi grupul energetic italian Eni.
Construcţia gazoductului South Stream a început în 2012, urmând ca primele livrări să se facă în 2016. Proiectul presupune ca gazoductul să fie complet operaţional în 2018.