Budapesta face notă discordantă de UE. Ungaria nu trimite arme în Ucraina
Deși șefa Comisiei Europene a anunțat că UE va trimite arme în Ucraina, Ungaria face notă discordantă de Uniune. Nu tirmite arme, ci doar va ajuta refugiații.
Interesul Ungariei este să stea departe de conflictul militar dintre Ucraina și Rusia, a declarat duminică premierul Viktor Orban, reiterând că Ungaria nu va trimite arme în Ucraina vecină, dar va ajuta toți refugiații de acolo, transmite Reuters.
Orban a afirmat, la televiziunea de stat, că guvernul său se va concentra pe interesele Ungariei.
Astfel, a spus liderul ungar, Ungaria va lua decizii care "să ne permită să rămânem în afara acestui conflict și, de asemenea, să nu existe sancțiuni pentru care va trebui să plătim în cele din urmă și noi, chiar dacă rămânem în afara conflictului".
Noile declarații ale liderului vin după ce sâmbătă, Orban - cunoscut pentru relația apropiată cu Vladimir Putin - spunea că Ungaria nu va bloca niciuna dintre sancțiunile contra Rusiei, nici măcar excluderea acesteia din sistemul financiar SWIFT.
Amintim și că, vineri seară, în a doua zi de invazie rusească, Ungaria s-a oferit să găzduiască la Budapesta negocieri de pace între Rusia şi Ucraina.