MENIU

Bruxelles, ”oraşul fantomă”. Cum arată capitala Belgiei sub frica amenințărilor teroriste

Bruxelles se află la un nivel de alertă teroristă de gradul 4, maxim, de trei zile încoace. Metroul, centrele comerciale și școlile rămân închise din cauza alertei teroriste. De teamă, belgienii au preferat să rămână în case.

Ameninţările teroriste din capitala Belgiei au băgat spaima în locuitorii din Bruxelles, străzile comerciale fiind cu aproape 70% mai puţin aglomerate decât în mod obişnuit.

Astfel, în cursul zilei de sâmbătă, cu 68% mai puţini oameni au fost prezenţi pe rutele comerciale din Bruxelles decât media obişnuită, potrivit unei statistici realizate de The Retail Factory.

Atunci când și-au programat nunta, doi tineri din Bruxelles nici măcar nu bănuiau că marele eveniment va ajunge să se deruleze într-o atmosferă atât de tensionată. 

Pe 21 noiembrie mirii și-au unit destinele în fața unui preot, iar tradiționala ședință foto au susținut-o chiar în fața bisericii, încadrați de doi militari înarmați până în dinți.