BREXIT Președintele Consiliului European se întâlnește, joi, cu premierul britanic, pentru discuții
Premierul britanic Theresa May se va întâlni, joi, cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, pentru discuţii cu privire la ieşirea Marii Britanii din UE, a declarat purtătoarea de cuvânt a premierului, notează Reuters.
Aceasta va fi prima întâlnire bilaterală a celor doi oficiali de când Theresa May a preluat funcţia de premier al Marii Britanii, în luna iulie, după demisia lui David Cameron, scrie Mediafax.
"Va fi o oportunitate de a discuta despre procesul de ieşire din Uniunea Europeană, despre cum vedem lunile următoare", a declarat purtătoarea de cuvânt.
Tusk şi May ar urma să mai discute şi despre alte chestiuni aflate pe agenda întâlnirii liderilor UE din octombrie, printre care problema migraţiei, comerţ şi situaţia din Ucraina.
Theresa May a declarat că Marea Britanie va continua să-şi îndeplinească rolul în cadrul Uniunii Europene până la finalul procesului de separare de Blocul comunitar.