BREXIT: Perioada de tranziție se va încheia la sfârșitul anului. Ce se schimbă
Acordul de retragere prevede o perioadă de tranziție până la 31 decembrie 2020, pe parcursul căreia Regatul Unit va respecta, în continuare, acquis-ul european, inclusiv Politica comercială a UE.
Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, și Boris Johnson, prim-ministrul britanic, s-au întâlnit pentru a relansa dezbaterea privind Brexit-ul.
„Am luat act de decizia Regatului Unit de a nu solicita prelungirea perioadei de tranziție.
Prin urmare, perioada de tranziție se va încheia la 31 decembrie 2020, conform dispozițiilor Acordului de retragere.
Însă am convenit că este nevoie de un nou impuls.
Am sprijinit, așadar, planurile negociatorilor-șefi de a intensifica discuțiile în luna iulie și de a crea condițiile propice încheierii și ratificării unui acord înainte de sfârșitul anului 2020.
Acestea ar trebui să includă, dacă este posibil, ajungerea rapidă la o înțelegere comună a principiilor care stau la baza oricărui acord.
Ne-am subliniat intenția de a continua să depunem eforturi pentru a construi o relație care să funcționeze în interesele cetățenilor Uniunii Europene și ai Regatului Unit”, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Regatul Unit a părăsit oficial UE pe 31 ianuarie, dar rămâne în spațiul său economic și de reglementare până la sfârșitul anului, în cursul așa-numitei perioade de tranziție.