MENIU

BREXIT. Ministrul de Externe al M.Britanii, anunţ de ultima oră pentru liderii UE: "De neclintit.."

Ministrul britanic de externe Boris Johnson a dat asigurări că Londra va rămâne ''de neclintit ca o stâncă'' în sprijinul său pentru Gibraltar, după ce Uniunea Europeană a oferit Spaniei drept de veto asupra relației viitoare cu blocul comunitar a acestui teritoriu britanic de peste mări, transmite sâmbătă Reuters. 

''La fel ca întotdeauna, Marea Britanie rămâne de neclintit ca o stâncă în sprijinul nostru pentru Gibraltar'', a scris Boris Johnson pe Twitter, după o discuție telefonică purtată vineri seară cu Fabian Picardo, șeful executivului din Gibraltar.

Madridul pretinde suveranitatea acestui teritoriu — cedat Londrei în 1713—, iar subiectul a provocat adeseori tensiuni diplomatice cu guvernul britanic. Enclava, ce numără 32.000 de locuitori pe numai 7 km pătrați în sudul Spaniei, va fi exclusă automat din UE după ce ieșirea Regatului Unit din blocul comunitar va deveni efectivă.

Circa 52% dintre britanici s-au pronunțat în favoarea ieșirii din UE la referendumul din iunie 2016, însă 96% dintre alegătorii din Gibraltar au votat pentru a rămâne în UE. Este de așteptat ca statutul Gibraltarului post-Brexit să constituie unul dintre cele mai litigioase puncte ale negocierilor complexe ce se vor desfășura în următorii ani.

Potrivit proiectului liniilor directoare ale UE în viitoarele negocieri cu Marea Britanie, Gibraltarului nu i se va aplica niciun acord între UE și Londra în absența unui acord separat între Spania și Regatul Unit. Guvernul de la Madrid s-a declarat mulțumit cu această poziție.