MENIU

Brazilia refuză cei $20 de milioane oferiți de G7 pentru stingerea incendiilor din Amazon

Brazilia a decis să refuze ajutorul financiar oferit de statele din G7 pentru stingerea incendiilor din Amazon.

După ce l-a atacat dur pe Emmanuel Macron și i-a jignit soția, președintele brazilian Jair Bolsonaro a decis să refuze cele 20 de milioane de dolari oferite de statele din G7 pentru stingerea incendiilor care au izbucnit în pădurea amazoniană.

”Apreciem (oferta), dar poate că acele resurse ar putea fi foosite mai degrabă pentru reîmpădurirea Europei”, a declarat Onyx Lorenzoni, șeful de cabinet al lui Bolsonaro.

”Macron nu poate preveni nici un incendiu într-o biserică care este patrimoniu mondial. Ce anume ar vrea să ne înveșe pe noi?”; a continuat oficialul, cu referire la incendiul care a devastat catedrala Notre-Dame în aprilie.

Macron, replică fără precedent pentru Bolsonaro după ce acesta i-a jignit soția

Președinția a confirmat ulterior decizia anunțată.

Ceva mai devreme, ministrul mediului din Brazilia declarase reporterilor că ajutorul oferit de statele din G7 pentru stingerea incendiilor care s-au întins acum pe 950.000 de hectare este binevenit.

După o reuniune a miniștrilor cu președintele Bolsonaro, guvernul și-a schimbat însă poziția.

”Brazilia este o țară liberă și democratică care nu a avut niciodată practici colonialiste și imperialiste, acestea fiind probabil scopurile francezului Macron”, a mai spus Lorenzoni.

În ultimele zile, în contextul incendiilor din Amazonia, Jair Bolsonaro l-a acuzat pe Macron că are o 'mentalitate colonialistă', iar liderul francez i-a reproşat că 'minte' în legătură cu angajamentele sale climatice. 

După ce Bolsonaro a contribuit la o postare ofensatoare la adresa primei doamne a Franței, Macron s-a declarat întristat și și-a exprimat speranța că brazilienii vor alege în curând un alt președinte. 

Mai multe articole despre:
incendii Amazon G7 Emmanuel Macron Jair Bolsonaro