MENIU

Boris Johnson: „Putin e un agresor cu mâinile pătate de sânge care crede în cuceriri imperiale”

Boris Johnson, atac la Vladimir Putin. Foto/Profimedia

Premierul britanic Boris Johnson a declarat joi, în faţa parlamentarilor, că preşedintele rus Vladimir Putin este un „agresor cu mâinile pătate de sânge care crede în cuceriri imperiale”.

Referindu-se la invazia rusă din Ucraina pentru prima dată, Johnson a spus, în faţa membrilor Camerei Comunelor, că preşedintele rus Vladimir Putin a fost întotdeauna „decis să-şi atace vecinul, indiferent ce am face”, a relatat agenţia de presă britanică Press Association.

El a anunţat „cel mai amplu şi mai grav pachet de sancţiuni economice pe care Rusia l-a văzut vreodată”, ca răspuns la invadarea Ucrainei.

Astfel, sancţiunile vizează peste 100 de indivizi şi entităţi din Rusia ale căror active bancare vor fi îngheţate. Printre entităţile respective se află „toţi marii producători care susţin maşina de război a lui Putin”.

De asemenea, sancţiunile vizează bănci ruse, care vor fi excluse din sistemul financiar de la Londra.

Armata rusă a lansat în zorii zilei de joi o invazie pe scară largă împotriva Ucrainei - terestră, aeriană şi navală -, cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.