Boris Johnson: Marea Britanie nu urmărește să-l înlăture pe Vladimir Putin de la putere
Marea Britanie se concentrează să ajute la protejarea ucrainenilor în fața războiului și nu urmărește înlăturarea președintelui rus Vladimir Putin, a declarat miercuri premierul Boris Johnson, relatează Reuters.
Președintele american Joe Biden a declarat că Putin „nu poate rămâne la putere”, precizând ulterior că vorbele sale reflectă indignarea sa morală față de invazia Rusiei în Ucraina și nu o schimbare a politicii externe americane.
Întrebat despre comentariul lui Biden, Johnson a declarat în fața unei comisii de legislatori că înțelege „frustrările pe care oamenii le simt în legătură cu Putin”.
„A dori o schimbare de guvern în sine nu este un lucru ignobil… acesta este obiectivul multor politici democratice”, a declarat Johnson.
„Dar să fim absolut clari, nu este obiectivul guvernului britanic și este foarte, foarte important ca toată lumea să înțeleagă acest lucru. Noi pur și simplu ne propunem să ajutăm la protejarea poporului ucrainean împotriva unei violențe absolut barbare și nerezonabile”, a spus premierul britanic.
Boris Johnson a afirmat că Marea Britanie analizează posibilitatea de a „urca o treaptă superioară” în sprijinul său pentru Ucraina, inclusiv posibilitatea de a furniza Land Rover-uri blindate pentru a-i ajuta pe ucraineni să ofere ajutor umanitar în orașele asediate, cum ar fi Mariupol.
Unii lideri G7, inclusiv președintele francez Emmanuel Macron, au menținut un dialog direct cu Putin de când forțele rusești au invadat Ucraina pe 24 februarie.
Întrebat dacă Macron a vorbit prea mult timp cu Putin, Johnson a declarat că unitatea G7 și a NATO ar trebui să fie prioritară, dar problema „valorii acestor negocieri este una deschisă. Părerea mea este că, în mod clar, Putin nu este de încredere”.