Boris Johnson, despre situaţia din Zimbabwe: Nu e clar dacă Mugabe a fost înlăturat de la putere
Ministrul de Externe britanic Boris Johnson a afirmat că încă nu este clar dacă preluarea puterii de către armată la Harare marchează înlăturarea de la putere a președintelui Robert Mugabe, relatează Reuters.
'Nu putem spune cum va evolua situația din Zimbabwe în zilele următoare și nu știm dacă aceasta marchează căderea lui Mugabe sau nu', a menționat Johnson în cadrul parlamentului britanic.
Marea Britanie, a continuat Johnson, a dorit întotdeauna ca cetățenii din Zimbabwe să fie stăpâni pe soarta lor. El a asigurat că Marea Britanie va face totul pentru a se asigura ca alegerile care se vor desfășura în această țară anul viitor vor fi libere și corecte.
'Vom face tot ce putem, împreună cu partenerii noștri internaționali, pentru a ne asigura că aceste alegeri oferă o oportunitate reală tuturor cetățenilor din Zimbabwe pentru a-și decide viitorul', a indicat Johnson.
Ofițeri ai armatei din Zimbabwe au anunțat că au intervenit în noaptea de marți spre miercuri pentru a elimina "criminali" apropiați de președintele Robert Mugabe, dar au dezmințit orice tentativă de lovitură de stat împotriva stăpânului absolut al țării din 1980, notează AFP.
Intrarea în scenă a militarilor are loc în plină criză deschisă între Mugabe și șeful armatei, după demiterea săptămâna trecută a vicepreședintelui țării, Emmerson Mnangagwa, prezentat mult timp ca fiind succesorul său la conducerea țării.
Fostul vicepreședinte, Emmerson Mnangagwa, 75 de ani, a fost demis din funcție și a fugit din țară, după un conflict cu prima doamnă a țării, Grace Mugabe, 52 de ani. Figură controversată, aceasta are numeroși opozanți în cadrul partidului și al guvernului.
După destituirea lui Mnangagwa, Grace Mugabe se află în poziția ideală pentru a-i succede în funcție soțului său, notează AFP.
Aflat de 37 de ani în fruntea unui regim autoritar și represiv, Robert Mugabe a fost învestit de partidul său pentru alegerile prezidențiale din 2018, în ciuda vârstei înaintate, 93 de ani, și a sănătății sale fragile. Sub conducerea sa, Zimbabwe a sărăcit considerabil și traversează o gravă criză economică, mai scrie agenția menționată.