MENIU

Bombe cu mesaj pentru Statul Islamic. Ce au scris soldaţii ruşii pe proiectile

Bombe cu mesaj pentru Statul Islamic. Ce au scris soldaţii ruşii pe proiectile

Militarii ruși de la baza aeriană Hmeymim, din nord-vestul Siriei, au început să scrie pe bombele pregătite pentru a fi lansate împotriva grupărilor teroriste ce acționează pe teritoriul sirian mesaje precum 'pentru ai noștri' și 'pentru Paris', transmite Interfax, făcând referire la un material video publicat de Ministerul rus al Apărării.

Piloții și tehnicienii ruși de la baza Hmeymim doresc astfel să transmită un avertisment grupării Statul Islamic care a revendicat în decurs de mai puțin de o lună de zile două acte teroriste soldate cu sute de morți — cel împotriva avionului rus prăbușit în peninsula Sinai din Egipt și seria de atentate de la Paris, scrie agenția citată.

Avionul Airbus A321, implicat în tragedia din Sinai de la 31 octombrie, efectua o cursă charter turistică între stațiunea egipteană Sharm el-Sheikh și orașul rus Sankt Petersburg, având la bord 224 de persoane. Nu au existat supraviețuitori. Serviciului Federal rus de Securitate (FSB) a anunțat la începutul acestei săptămâni că prăbușirea avionului rus a fost provocată de explozia unei bombe la bordul aparatului, potrivit Agerpres.

La 13 noiembrie, la două săptămâni de la tragedia aviatică din Egipt, o serie de atacuri și explozii erau comise aproape simultan la Paris. 130 de oameni au murit și peste 350 au fost răniți.
În urma acestor atacuri, Rusia și Franța și-au intensificat operațiunile militare în Siria și măsuri sporite de securitate au fost luate în întreaga lume.

Mai multe articole despre:
Rusia Siria bombe mesaje proiectile Statul islamic