Bombă din Al Doilea Război Mondial, detonată de pirotehniști
O bombă de aviaţie de 250 kilograme din Al Doilea Război Mondial a fost detonată de pirotehnişti în râul Main, în centrul Frankfurt-ului, informează dpa.
O parte a centrului oraşului a fost evacuată duminică dimineaţa pentru ca specialiştii să se poată ocupa de bomba americană din Al Doilea Război Mondial.
Proiectilul a fost descoperit marţi în timpul unui exerciţiu de scufundări efectuat de pompieri.
Circa 600 de persoane au fost rugate să-şi părăsească locuinţele duminică începând cu ora 8 a.m. (06:00 GMT) din motive de securitate, a indicat un purtător de cuvânt al poliţiei.
Evacuările au vizat rezidenţi ai unor zone din jurul Catedralei din Frankfurt, dar şi de pe malul opus al râului Main.