MENIU

Boko Haram, un nou raid sângeros

Boko Haram a lansat duminică în extremul nordic al Camerunului un nou raid sângeros, răpind circa șaizeci de persoane, în majoritate femei și copii, în timp ce armata ciadiană desfășoară forțe în zona respectivă, în scopul de a pune capăt atacurilor lansate din Nigeria de către organizația islamistă, relatează luni AFP, scrie Agerpres. 

Colonelul ciadian Djerou Ibrahim, care comandă operațiunea, a declarat pentru AFP duminică seara în Maltam (nordul Camerunului) că forțele armate ale Ciadului ''vor înainta luni către inamic''.

Gruparea Boko Haram s-a evidențiat în luna aprilie 2014, odată cu răpirea a sute de liceene în Nigeria. De atunci, această grupare islamistă radicală și-a intensificat atacurile în nord-estul acestei țări, unde dorește să instaureze un 'califat', iar pe data de 3 ianuarie a anului în curs a comis un masacru cumplit în localitatea Baga. Trupele nigeriene s-au dovedit incapabilă să facă față luptelor cu insurgenții Boko Haram, care au pătruns și în Camerun, unde se confruntă cu armata acestei țări, gruparea islamistă amenințând și alte două state vecine cu Nigeria, respectiv Ciad și Niger. În total, violențele au provocat 'un milion și jumătate de refugiați', dintre care 37.000 au plecat către Camerun și 11.000 către Ciad, întreaga regiune riscând să fie destabilizată, a mai avertizat Federica Mogherini. Așadar, 'trebuie să acționăm, atât sub aspectul securității cât și pe plan umanitar' și 'indiferent ce vom face, trebuie să cooperăm strâns cu statele din regiune și cu ONU', a indicat în continuare șefa diplomației europene. Ea a precizat că UE este pregătită să ofere fonduri forței multinaționale desfășurate în zonă de șase state din regiune. Și mai mulți eurodeputați au atras atenția asupra grupări.