Biserica Anglicană acceptă femeile pentru funcția de episcop
Biserica Anglicană susţine femeile. Liderii bisericii au votat o moţiune ce le va permite acestora să ocupe funcţii de episcop.
Sinodul Bisericii Anglicane s-a reunit la York pentru a vota în chestiunea femeilor episcop. Un asemenea vot a mai fost programat dar apoi anulat, în trecut.
De această dată, măsura a fost aprobată de peste două treimi din membrii Sinodului.
Biserica Anglicană are peste 80 de milioane de membri în întreaga lume.
Instituţia religioasă a acceptat femeile în rândul preoţimii încă din 1992, dar acestora le era interzis să preia funcţii mai înalte. Potrivit BBC, măsura votată la York trebuie aprobată şi de Regina Elisabeta a II-a, înainte să intre în vigoare.
În mod tradiţional, monarhul britanic este considerat liderul Bisericii Anglicane.