Bilanț coronavirus - Franța înregistrează peste 13.000 de cazuri noi în doar 24 de ore
Franța înregistrează cifre îngrijorătoare. Numărul de infectări este în creștere.
Franţa a înregistrat circa 13.500 de noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore, un număr echivalent cu cel înregistrat în ajun, dar rata de pozitivare a crescut, pentru prima dată în ultimele zece zile, potrivit datelor publicate sâmbătă de Direcţia de sănătate publică, relatează AFP.
Numărul noilor cazuri pozitive este de 13.498.
Rata de pozitivare (proporţia persoanelor pozitive în raport cu numărul total de persoane testate) s-a mărit, pentru prima dată după circa 10 zile, la 5,6% (faţă de 5,4% în ajun).
Pe de altă parte, 3.853 de bolnavi de COVID-19 au fost spitalizaţi în ultimele şapte zile - cu 227 mai mulţi decât numărul anunţat în ajun -, dintre care 593 la reanimare, a anunţat serviciul public de sănătate.
În ultimele 24 de ore, pe întreg teritoriul Franţei, 470 de persoane au fost internate în spital şi 73 la reanimare sau terapie intensivă.
De la începutul pandemiei, cel puţin 31.274 de decese legate de COVID-19 au fost înregistrate în Franţa, cu 26 mai mult decât în ajun, dintre care 20.714 în mediul spitalicesc.