MENIU

Biden: Acțiunile lui Putin trădează viziunea lui sinistră pentru viitorul lumii. Va fi un PARIA pe scena internațională

Președintele american, Joe Biden, a declarat, joi, că invazia rusă a Ucrainei trădează "viziunea sinistră" a președintelui rus, Vladimir Putin.

În declarațiile sale, Joe Biden spune că operațiunea nu a fost cauzată de preocupări "autentice" de securitate a Rusiei, ci a fost vorba despre o pură agresiune și despre dorința lui Putin de a forma "un imperiu".

"Acțiunile lui Putin trădează viziunea lui sinistră pentru viitorul lumii noastre, una în care națiunile iau ce vor cu forța", a spus Joe Biden. "Dar este o viziune căreia Statele Unite și națiunile iubitoare de libertate se vor opune", a dat asigurări președintele american. 

"Această agresiune a lui Putin va costa Rusia scump. Putin va fi un paria pe scena internațională", a mai spus Biden.