Bernd Fabritius, despre valul de refugiați din Germania: Mă aștept la probleme serioase de integrare
Politicianul german de origine română Bernd Fabritius a vorbit la Realitatea TV, la emisiunea Jocuri de Putere, despre greutățile cu care se confruntă Germania în criza refugiaților. Deputatul a explicat că se așteaptă la probleme serioase de integrare a valului de refugiați și a subliniat că afluxul trebuie oprit în Turcia sau Iordania, țările unde migranții ajung mai întâi în fuga lor din Siria.
Deputatul german Bernd Fabritius a subliniat la Realitatea TV că Angela Merkel a vorbit despre necesitatea unui răspuns la criza acuză a reugiaților din Ungaria, și nu a anunțat deschiderea granițelor Germaniei, așa cum s-a interpretat în presă.
"Politicul german cunoaște conținutul corect al declarației doamnei Merkel, ce nu corespunde cu conținutul transportat de media în țările străine. Doamna Merkel, la gara din Budapesta, s-a referit exact la acea situație și nu la o declarație dată în general. Era o declarație care se referea la acea criză din Ungaria și nu un anunț că Germania își deschide granițele (...) Acest mesaj a fost supraaccentuat. În Munchen sosesc acum zilnic 10.000 de refugiați. Oamenii îi primesc cu cozonac, deoarece acest spirit creștin predomină în continuare", a spus politicianul german.
Fabritius a explicat că în Germania există mulți refugiați secundari, care vin din țări în care s-au refugiat mai întâi atunci când au plecat din Siria. Deputatul a spus că exact acele țări trebuie ajutate, astfel ca refugiații să nu mai vină spre Europa.
Fără legătură între criză și problema forței de muncă din Germania
Fabritius a respins orice legătură între necesitatea de forță de muncă în Germania și primirea refugiaților.
"Nu văd nicio legătură între problema refugiaților și problema forței de muncă calificate. Desigur că avem nevoie de forță de muncă calificată pe care Germania o poate satisface însă prin libera circulație a forței de muncă în UE. De ce aș atepta un lăcătuș sirian, când există deja suficienți profesioniști în UE. Refugierea nu este un cozonac din care alegem ciocolata", a spus politicianul.
El a explicat că nu se pot compara necesitatea și modalitatea de integrare a refugiaților din 2015 cu integrarea turcilor sau a italienilor care au intrat în Germania după 1955 după legile stabilite atunci, dar a tras totuși o concluzie importantă.
"Am avut decenii și timp în care am făcut un efort substanțial de a-i integra. Nu am reușit în totalitate. Există încă turci care nu vorbesc limba germană, trăiesc după 30-40 de ani în societăți paralele. Eu acum văd probleme serioase de integrare. Dacă nu am reușit să integrăm în tototalitate turcii care au venit pe parcursul a zeci de ani, cum să integrăm un milion de oameni care vin în câteva luni?", a spus Fabritius.
Vrem să îi integrăm ca musulmani, dar trebuie să se adapteze regulilor noastre
Fabritius a mai spus că fluxul de refugiați trebuie oprit în zona Turciei și a celorlalte țări unde migranții ajung mai întâi.
"Nu cred că prin ziduri putem închide Europa. Afluxul trebuie oprit din zona Turciei, din țările de unde se refugiază. Trebuie să oprim motivele de refugiere. Germania cere o politică de dezvoltare hotărâtă din partea UE și a UNHCR. Nu e tema singulară a Germaniei să rezolve situația deplorabilă din taberele de refugiați din Turcia sau Iordania. Dar Germania cere acest lucru și e hotărâtă să aducă un aport serios. Un euro cheltuit acum în Turcia e echivalent cu 100 cheltuiți în Germania", a spus Gabritius, care a adăugat că Germania a cerut crearea unui fond european substanțial de susținere a refugiaților în primele zone de refugiere.
El a vorbit li despre problemele de integrare. "Îngrijorarea crește deoarece vedem că vin oameni din alt cerc cultural, cu alte valori, care spre exemplu nu percep egalitatea de sexe. Așteptarea societății germane față de refugiați este ca ei să fie dispuși la o integrare. Noi nu suntem dispuși să ne schimbăm valorile, ei sunt obligați să se adapteze regulilor noastre. Noi vom accepta cu strictețe legile germane, spre exemplu cele privind discriminarea de sex. Nu suntem dispuși la clemență", a spus politicianul german.
În același timp, Fabritius a spus însă că germanii nu doresc să schimbe identitatea refugiaților. "Dorim să îi integrăm ca musulmani, nu ca creștini. Nu vrem să schimbăm identitatea celor care se refugiază. Nu vrem să îi facem bavarezi, ci sirieni din Bavaria. În același timp, nu vrem să avem enclave și societăți paralele. De acee am zis că vrem să îi integrăm în societatea noastră", a mai spus deputatul german.