MENIU

Bebeluş de 12 zile, vândut de părinţi. Ce li s-a părut suspect grănicerilor din Moldova

Bebeluş vândut de părinţi. O femeie din Germania și doi moldoveni au fost reţinuţi în vama Leuşeni în timp ce au încercat să scoată din țară un nou-născut. Potrivit poliţiei de frontieră, în timpul verificărilor, persoanele au prezentat paşaportul copilei de doar 12 zile, dar şi procura semnată de către tatăl acesteia.

Cazul le-a părut suspect poliţiştilor de frontieră, care au interogat cele trei persoane şi au aflat că ei ar fi cumpărat copilul de la părinţi.

Totul s-a întâmplat miercuri după amiază, în timp ce femeia din Germania, în vârstă de 38 de ani, şi doi cetăţeni moldoveni de 28 de ani fiecari, cu un bebeluş în braţe, au încercat să treacă frontiera moldo-română.

"Ea avea un consimţământ care era eliberat, de asemenea, de un notar din municipiul Bălţi în care era scris incorent denumirea legii după care era făcută declaraţia dată. Şi după aceea, perioada de însoţire se începea din luna martie. Astea au fost primele suspiciuni", a declarat şeful de schimb al Poliţiei de Frontieră Leuşeni, Nadejda Căzănescu, conform Publika.

Nadejda Căzănescu mai spune că în timpul discuţiilor, doamna se încurca în declaraţii.

"În declaraţie trebuie să fie neapărat scopul, aici era scopul indicat pentru odihnă. Iniţial doamna ne-a spus că îl duce în scop de sănătate. Copilul s-ar fi născut cu oarecare probleme de sănătate şi o duce la tratament în Germania. Iarăşi au fost suspiciuni, că minor aşa mic şi nici un act medical", a spus Căzănescu.

Poliţia de frontieră a interogat cele trei persoane şi a aflat că fata a fost născută la Bălţi în data de 3 februarie.

Tatăl ei a ieşit din închisoare recent, iar mama ar fi internată în spital.

"Copilul nu a plâns, pe toată perioada copilul a dormit. Era bine îngrijit, era învelit, avea hăinuţe, plăpumioară destul de bună, călduţ. Ar fi spus că familia din care provine acest copil este într-o situaţie foarte grea, trăieşte greu, mai au trei copii acasă şi dânsa din milă ca să nu piară copilul, îl ia să îl îngrijească", a mai spus Nadejda Căzănescu.

Copilul a fost luat de către poliţia de frontieră şi dus la un centru de plasment din Capitală.

Cele trei persoane au fost reţinute, iar procurorii au intentat dosar penal pe marginea acestui caz.

"Este intentat la moment dosar penal conform art. 207 şi riscă de la 2 la 6 ani de închisoare. Scoaterea ilegală a copiilor din ţară. La moment, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale întreprinde măsurile necesare pentru a identifica toate circumstanţele comiterii infracţiunii", a declarat procurorul Alina Nicolaev.

Tot astăzi, procurorii l-au reţinut pe tatăl fetiţei.