Bătaie între deputaţi în Parlamentul ucrainean
Calea către o soluţie politică a crizei din Ucraina a fost deschisă azi-noapte în cadrul unei tensionate şedinţe în Parlamentul de la Kiev. Deputaţii, inclusiv cei din rândul puterii, au votat o rezoluţie care cerea Guvernului să pună capăt tuturor operaţiunilor împotriva manifestanţilor, după două zile de confruntări sângeroase. Situaţia a degenerat chiar şi în sala de plen, când opoziţia a vrut să dezbată şi revizuirea Constituţiei.
Scandalul a izbucnit în momentul în care reperezentanţii opoziţiei au cerut preşedintelui de şedinţă şi discutatea amendamentelor constituţionale, care ar presupune o reducere a prerogativelor preşedintelui. Deputaţii puterii au sărit la bătaie.
Îmbrâncelile au intervenit după un vot decisiv la iniţiativa Opoziţiei. 239 dintre cei 450 de parlamentari din Rada de la Kiev au întrunit şi au sprijinit documentul care condamna violenţele. Chiar dacă Partidul Regiunilor, aflat la putere, a boicotat şedinţa, 34 dintre membrii săi au încălcat ordinele de partid şi s-au alăturat rezoluţiei.
"Parlamentul Ucrainei condamnă categoric utilizarea forţei, fapt ce a provocat decesul unor cetăţeni ucraineni, condamnă torturile şi atrocităţile şi celelalte crime comise împotriva umanităţii. Ministerul de Interne trebuie să retragă imediat forţele de securitate care blochează arterele publice, străzile, pieţele şi bulevardele din Kiev şi din alte oraşe ale Ucrainei. Trebuie să permită ofiţerilor să se întoarcă la secţiile de care aparţin", a declarat RUSLAN KUŞILINSKI, vicepreşedintele Parlamentului Ucrainei.