MENIU

Bashar al-Assad înapoiază Legiunea de Onoare Franței, prin intermediul ambasadei României

Legiunea de Onoare acordată în 2001 de către Franța președintelui sirian Bashar al-Assad se va întoarce la Paris. Autoritățile de la Damasc au înapoiat joi Franţei Marea Cruce (cel mai înalt grad) a Legiunii de Onoare, acordată lui Assad în 2001 de statul francez, notează RFI Romania.

Anterior, o sursă apropiată președinției franceze declarase pentru AFP că Franţa a iniţiat o procedură de retragere a Legiunii de Onoare atribuite liderului sirian.

Potrivit unui comunicat al biroului lui Bashar al-Assad, ministerul sirian al Afacerilor Externe a înapoiat Franţei decoraţia prin intermediul ambasadei României la Damasc, care reprezintă interesele franceze în această ţară, după ce Parisul şi-a închis reprezentanţa diplomatică în 2012.

Comunicatul precizează că această măsură vine după participarea Franţei "în agresiunea tripartită contra Siriei, din 14 aprilie, alături de SUA şi Regatul Unit". Franța a participat la un atac cu rachete asupra mai multor ținte militare din Siria, după ce Damascul a fost acuzat că a întreprins un nou atac chimic impotriva zonelor controlate de facțiunile rebele siriene.

Preşedinţia siriană arată că Bashar al-Assad "nu se simte onorat de această decoraţie a unui regim servitor al SUA, care sprijină organizaţii teroriste în Siria şi atacă un stat membru al ONU cu încălcarea flagrantă a fundamentelor şi principiilor dreptului internaţional".

Preşedintele sirian a primit Marea Cruce a Legiunii de Onoare din mâinile preşedintelui francez Jacques Chirac, în 2001, la puţin timp după ce i-a succedat la putere tatălui său, Hafez al-Assad.

Mai multe articole despre:
Franţa Legiunea de Onoare Bashar al-Assad