Bashar al-Assad decretează o nouă "amnistie generală"
Președintele sirian Bashar al-Assad a decretat o ''amnistie generală'' pentru ''crimele'' comise până lunea aceasta, la o săptămână după realegerea sa controversată, în plin război civil, a anunțat televiziunea de stat siriană, informează AFP.
Este vorba de cea mai mare amnistie anunțată de la începutul conflictului din 15 martie 2011, declanșat de o mișcare de contestare pașnică, dar care, după reprimarea ei prin sânge, a degenerat într-o rebeliune împotriva regimului Assad.
Dacă amnistia va fi pusă în aplicare în mod integral, zeci de mii de deținuți ar urma să fie eliberați.
Amnistia vizează în premieră crimele care se încadrează în legea privind terorismul din iulie 2012, care se referă în același timp la rebeli și la militanții anti-regim. Amnistiile precedente i-au exclus pe 'teroriști' și pe 'criminalii transfugi'.
Potrivit unui jurist și militant pentru drepturile omului de la Damasc, această amnistie va viza persoane deja judecate, dar și cele, mult mai numeroase, care zac nejudecați în închisori și în centre de detenție ale regimului.
Este, de asemenea, pentru prima dată când regimul Assad oferă o amnistie unor combatanți străini.
Aceasta este a cincea amnistie generală de la începutul conflictului din Siria. Assad a mai decretat amnistii la 31 mai și 21 iunie 2011, precum și la 15 ianuarie 2012 și 16 aprilie 2013.