Baschetbalista americană Brittney Griner, transferată într-o colonie penitenciară din Rusia. Locația exactă, necunoscută. Apelul SUA
Răsturnare de situație în cazul baschetbalistei Brittney Griner, reţinută pe aeroportul din Moscova cu doar câteva zile înainte ca Rusia să invadeze Ucraina la finalul lunii februarie a acestui an, sub acuzația că avea în bagaj ulei de canabis. Potrivit presei străine, Griner a fost transferată săptămâna trecută dintr-un centru de detenţie din afara capitalei ruse şi se află în drum spre o colonie penitenciară a cărei locație este însă necunoscută.
„Fiecare minut în care Brittney Griner trebuie să suporte o detenţie ilegală în Rusia este un minut prea lung”, a afirmat, miercuri dimineaţă, secretarul de presă al Casei Albe Karine Jean-Pierre, adăugând că administraţia Biden „continuă să lucreze neobosit pentru a asigura eliberarea", relatează Ziarul de Iași.
Potrivit unui comunicat remis de echipa juridică a baschetbalistei, până în prezent nu se cunosc nici locaţia exactă a acesteia, dar nici destinaţia ei finală. În conformitate cu procedurile ruseşti, avocaţii ei, precum şi ambasada SUA ar trebui anunţaţi la sosirea ei la destinaţie, mai arată sursa citată. Primirea notificării va dura însă până la două săptămâni.
Cazul vedetei baschetului american a stârnit îngrijorare că este folosită ca pion politic pe fondul războiului dintre Rusia şi Ucraina. Luna trecută, un judecător din Rusia a respins apelul făcut de avocații apărăriii şi i-a menţinut condamnarea, reducându-i doar cu puţin pedeapsa cu nouă ani de închisoare primită în primă instanţă.
Oficialii americani încearcă să obţină eliberarea sportivei, dar şi a lui Paul Whelan, un alt american încarcerat în Rusia, propunând Moscovei un schimb de prizonieri. Paul Whelan este un fost puşcaş marin, reţinut în Rusia la sfârşitul anului 2018 pe motiv că ar fi spion.
Potrivit unor surse, printre prizonierii propuşi la schimb de partea americană s-ar număra Viktor Bout, un celebru traficant rus de arme, poreclit şi „Negustorul morţii”, care în prezent ispăşeşte o pedeapsă cu 25 de ani de închisoare în State.