MENIU

Barack Obama și Donald Tusk îi cer Rusiei să se retragă din estul Ucrainei

<p>Barack Obama și Donald Tusk &icirc;i cer Rusiei să se retragă din estul Ucrainei </p>

Președintele SUA, Barack Obama, și noul președinte al Consiliului European al UE, polonezul Donald Tusk, au convenit luni, în timpul unei convorbiri telefonice, să facă apel la Rusia "să se retragă din estul Ucrainei", potrivit unui comunicat de presă al fostului premier polonez, citat de France Presse, informează ziare.com.

"Ne-am exprimat îngrijorarea cu privire la criză din Ucraina și ne-am pus de acord că este important ca Rusia să-și retragă trupele din estul Ucrainei", a declarat Tusk, potrivit comunicatului citat.

Uniunea Europeană și Statele Unite continuă să conlucreze strâns, inclusiv pe tema sancțiunilor, dar și al unui ajutor financiar pentru Ucraina, precizează aceeași sursă.
Pe de altă parte, autoritățile ruse au anunțat, luni, că vor desfășura peste 4.000 de exercitii militare, în 2015, în cel mai important exercițiu urmând să ia parte vara viitoare "zeci de mii" de militari.

"Exercițiile vor avea loc simultan, pe parcursul verii, în mai multe poligoane din Rusia și din exterior", a anunțat Iaroslav Rosupkin, purtător de cuvânt al Districtului Militar Central al Rusiei.