MENIU

Barack Obama: Atitudinea Rusiei faţă de vecini este un semn de slăbiciune

<p>Barack Obama&nbsp;</p>

Atitudinea Rusiei faţă de ţările vecine în timpul crizei ucrainene şi a alipirii Crimeei nu este un semn de "forţă", ci de "slăbiciune", a apreciat marţi preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, citat de AFP.

"Rusia este o putere regională care îşi pune în dificultate vecinii nu din cauza forţei, ci a slăbiciunii sale", a declarat Barack Obama, în cadrul unei conferinţe de presă la Haga.

"Avem o influenţă considerabilă asupra vecinilor noştri dar în general nu trebuie să îi invadăm pentru a avea cu ei o relaţie de cooperare puternică", a continuat Obama. "Faptul că Rusia a simţit nevoia de a recurge la armată şi de a încălca dreptul internaţional este dovada unei influenţe mai mici, nu a unei influenţe în creştere", a adăugat el.

Preşedintele american a confirmat, de asemenea, că Statele Unite pregătesc sancţiuni economice în "coordonare cu europenii", în sectoarele "energiei, finanţelor, vânzărilor de arme sau comerţului".

"Preferinţa noastră rămâne rezolvarea acestei crize prin diplomaţie", a reiterat Obama. "Îi revine Rusiei să acţioneze cu spirit de responsabilitate şi să manifeste respect faţă de normele internaţionale".

În plus, Obama a respins analogia între Kosovo şi Crimeea, invocată de Moscova pentru a justifica referendumul de alipire a peninsulei la Rusia.

"Când aud despre o analogie cu Kosovo, unde mii de persoane au fost masacrate de propriul guvern, este o comparaţie care nu are absolut niciun sens", a adăugat Obama.

 

Mai multe articole despre:
Rusia Ucraina SUA Crimeea Barack Obama