MENIU

Avionul Boeing 777 al Malaysia Airlines s-a prăbuşit, nu există supravieţuitori

Cursa MH370 s-a prăbuşit în sudul Oceanului Indian

Avionul Boieng 777 al companiei Malaysia Airlines a deviat de la traiectorie, s-a prăbuşit în sudul Oceanului Indian şi nu există supravieţuitori, anunţă autorităţile.

Conform datelor obţinute prin satelit şi de către echipele de căutare, avionul Boeing 777 s-a prăbuşit în sudul Oceanului Indian, la vest de oraşul australian Perth.

"Trebuie să vă informăm că, potrivit noilor date obţinute, cursa MH370 s-a prăbuşit în sudul Oceanului Indian", a comunicat compania Malaysian Airlines.

Avionul de tip Boeing 777 care efectua cursa MH370 pe ruta Kuala Lumpur-Beijing s-a "evaporat" la puţin timp după ce a decolat pe 8 martie, sâmbătă, la ora locală 00.41 (vineri, 18.41, ora României), cu 239 de persoane la bord, dintre care două treimi erau cetăţeni chinezi.

La jumătatea drumului. între Malaysia şi Vietnam, avionul şi-a schimbat direcţia, în sensul invers faţă de rută, iar sistemele de comunicare au fost dezactivate "în mod deliberat", potrivit autorităţilor malaysiene.

Avionul a continuat să zboare timp de mai multe ore, având rezerve de carburant.

Mai multe articole despre:
avion dispărut Malaezia MH370