MENIU

Avion prăbușit în Suedia: 9 persoane au murit

<p>Avion prabusit Suedia</p>
<p>Avion prabusit Suedia</p>
<p>Avion prabusit Suedia</p>

Nouă persoane au murit duminică în urma prăbuşirii unui mic avion de turism, în nordul Suediei, au anunţat autorităţile regionale, informează AFP şi dpa.

"Cele nouă persoane care se aflau în avion au murit", a declarat o purtătoare de cuvânt a regiunii Vaesterbotten (nord-vest), Gabriella Bandling, fără a dezvălui identitatea victimelor.

Potrivit mass-media suedeze, avionul, în care se aflau paraşutişti, a căzut la scurt timp după orele 14:00 (12:00 GMT).

Aparatul, un GippsAero GA8 Airvan, decolase de pe aeroportul din Umea în jurul orelor 13:30. Pe imagini filmate de amatori şi difuzate online de cotidianul Aftonbladet se poate vedea cum avionul cade pe verticală.

"Am auzit un zgomot de motor bizar, care nu părea normal. Mi-am ridicat capul şi am văzut un avion care se învârtea ca un titirez", a declarat un martor, Peter Larsson, pentru cotidianul Dagens Nyheter. "Iniţial am crezut că este un zbor acrobatic, însă apoi am înţeles repede că nu era în regulă", a relatat acesta.

Epava aparatului a fost găsită pe o insulă din arhipelagul situat la sud de Umea.

Sursa: agerpres.ro

Mai multe articole despre:
Suedia avion prăbuşit