MENIU

Avion prăbuşit în Tanzania: cel puţin 11 persoane şi-au pierdut viaţa. Cei mai mulţi erau turişti

Cel puţin 11 persoane au murit, în Tanzania, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în timp ce se deplasa spre o destinaţie turistică, informează site-ul agenţiei Reuters.

Avionul, de tip Cessna Caravan, decolase din orăşelul Arusha cu destinaţia Rezervaţia naturală Serengeti, o populară zonă turistică.

Avionul, la bordul căruia se aflau zece pasageri şi pilotul, s-a prăbuşit în zona Craterului Ngorongoro, a anunţat Autoritatea aeronautică din Tanzania.

Toate cele 11 persoane aflate la bord au murit.

Autorităţile aeronautice încearcă să afle cauzele producerii accidentului.

Mai multe articole despre:
avion avion prăbuşit Tanzania serengeti