MENIU

AVION PRĂBUŞIT în Franţa: doi morţi

AVION PRĂBUŞIT în Franţa: doi morţi

Doi belgieni şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi, miercuri, după ce un avion care zbura spre Belgia s-a prăbuşit din motive necunoscute pe un câmp situat la aproximativ 50 de kilometri est de Paris.

Aparatul, de tip TBM 700, s-a prăbuşit în localitatea Saint-Jean-les-Deux-Jumeaux.

"Avionul transporta cinci persoane cu naţionalitate belgiană", a declarat prefectura departamentului Seine-et-Marne.

"Bilanţul este de doi morţi - pilotul şi un adult, şi trei minori răniţi", potrivit unui comunicat al prefecturii.

Pasagerii reveneau de la Cannes şi se îndreptau spre Courtray, oraş din Belgia. Cele două persoane decedate se aflau pe locurile din faţă ale aparatului, înmatriculat în Statele Unite, potrivit prefecturii.