MENIU

Un avion s-a prăbuşit în Columbia. Câţi oameni au murit în momentul impactului

Autorităţile columbiene au anunţat că patru persoane şi-au pierdut viaţa, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit vineri noaptea în apropiere de localitatea San Antonio Prado, care este situată în nord-vestul ţării latino-americane. De asemenea, alte şapte persoane au fost rănite în urma prăbuşirii avionului, care efectua o cursă regulată între metropola Medellin şi localitatea Jurado, transmite El Colombiano.

Trei persoane au murit în momentul impactului, în vreme ce un al patrulea pasager şi-a pierdut viaţa în spital, ca urmare a rănilor suferite în timpul accidentului aviatic. Autorităţile columbiene au precizat că cele şapte persoane rănite sunt internate în stare stabilă.

Se pare că avionul de mici dimensiuni aparţinea companiei Llanera Aviation. DIrectorul Llanera Aviation, Jose Antonio Acevedo, a explicat că avionul de mici dimensiuni nu s-a prăbuşit din cauza unei probleme tehnice, iar pilotul avea una dintre cele mai îndelungate experienţe de zbor din întreaga companie, scrie News.ro.

Cauzele accidentului aviatic sunt încă investigate de către autorităţile competente.

PROMOTIE IMPORTANTA LA eMAG! TOATE OFERTELE CU REDUCERI POT FI CONSULTATE AICI!