AVION DOBORÂT UCRAINA. Putin, SOMAT să intervină
Statele Unite, Olanda, Australia, Germania şi Marea Britanie îndeamnă Rusia să faciliteze accesul la locul prăbuşirii avionului malaysian, în estul Ucrainei, considerând inadmisibilă actuala situaţie, conform CNN.
Premierul britanic, David Cameron, îl somează pe preşedintele rus, Vladimir Putin, să faciliteze accesul la locul avionului prăbuşit în estul Ucrainei, avertizând că, în caz contrar, Occidentul trebuie să schimbe fundamental abordarea faţă de Rusia.
"Uniunea Europeană trebuie să înăsprească sancţiunile împotriva Rusiei, dacă Moscova nu modifică abordarea în cazul anchetei privind doborârea avionului companiei Malaysia Airlines", a scris David Cameron în publicaţia The Sunday Times.
"A venit vremea ca UE să arate că puterea, influenţa şi resursele sale contează. UE trebuie să îşi susţină principiile", a adăugat Cameron.
"Dacă preşedintele Putin nu schimbă abordarea faţă de Ucraina, atunci Europa şi Occidentul trebuie să schimbe în mod fundamental abordarea faţă de Rusia", a atras atenţia premierul britanic.