MENIU

Avertismentul TERIBIL al unui expert american în geopolitică pentru ROMÂNIA

Vladimir Putin

Provocarea strategică pentru România și vecinii săi este să se protejeze nu împotriva unei acțiuni imediate a Rusiei, ci împotriva unei acțiuni subversive lente în următorii cinci ani, a afirmat joi Robert Kaplan, autor a 14 cărți de politică externă și călătorii, notează Agerpres.ro.

La evenimentul de lansare a cărții lui Kaplan "Răzbunarea geografiei. Ce ne spune harta despre conflictele viitoare și lupta împotriva destinului", organizat la sediul MAE, au participat, printre alții, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, directorul SIE, Teodor Meleșcanu, și senatorul PSD Mircea Geoană.

"Presupun că Putin, fiind un ofițer de informații, nu un funcționar plicticos, știe că articolul 5 din Tratatul NATO protejează membrii NATO împotriva unei invazii terestre, dar nu protejează împotriva acțiunilor subversive, împotriva serviciilor de informații, împotriva imperialismului prin intermediul companii energetice, mai degrabă decât prin intermediul Armatei Roșii. De aceea, cred că provocarea strategică pentru România și vecinii săi este să se protejeze nu împotriva unei acțiuni imediate a Rusiei, ci împotriva unei acțiuni subversive lente în următorii cinci ani", a afirmat Kaplan, analist-șef pe probleme de geopolitică al Stratfor.

Potrivit lui Kaplan, Rusia nu dorește în acest moment să refacă Pactul de la Varșovia, ci doar să creeze "o zonă-tampon tradițională".

"UE este în al șaselea sau al șaptelea an (...) al unei crize economice endemice cu un nivel foarte ridicat al șomajului și criza economică a UE a dus la pierderea influenței sale în estul și centrul Europei, iar Rusia nu mai e slabă și haotică. E condusă de un lider foarte inteligent și capabil, care gândește în termeni de geografie și de hărți. Cred că președintele rus vrea o zonă-tampon tradițională în Europa Centrală și de Est și în Caucaz. Nu vrea să refacă Pactul de la Varșovia, acela a fost un demers foarte costisitor și de aceea s-a și prăbușit Uniunea Sovietică", a afirmat Kaplan.

El a explicat că Putin urmărește o "finlandizare" a Europei Centrale și de Est, adică statele din această zonă să aibă un statut similar cu cel al Finlandei în timpul Războiului Rece.

Autorul american a mai arătat că, date fiind resursele sale și așezarea sa geografică, România are potențialul de a deveni un spațiu propice pentru dezvoltarea de afaceri și atragerea de investiții, cu condiția să-și creeze instituții solide.

"România este, într-un fel, binecuvântată din punct de vedere geografic. Are Delta Dunării, accesul pe Dunăre către Europa Centrală, are, comparativ cu vecinii săi, rezerve enorme de energie, de resurse minerale strategice, metale, hidrocarburi (...). Provocarea pentru România este să construiască instituții solide (...) care să facă din România un spațiu dezirabil pentru afaceri și pentru investiții din partea statelor occidentale", a susținut Kaplan.

În acest sens, el a dat exemplul statului Singapore.

"România să utilizeze exemplul statului Singapore, combinat cu resursele sale naturale și cu accesul său la Dunăre, poate fi un pol de stabilitate și un spațiu pentru dezvoltat afaceri în secolul XXI", a subliniat Robert Kaplan.

În intervenția sa, ministrul Corlățean a apreciat activitatea publicistică a autorului american, pe care l-a caracterizat drept un foarte bun cunoscător al regiunii și în mod special al României.

"Astăzi mi-a făcut mare plăcere atunci când Robert Kaplan mi-a menționat proiectul unei cărți care să vizeze exclusiv România. (...) Sunt convins că această nouă vizită în România îi va oferi prilejul unei reflecții comparative asupra evoluțiilor din ultimii 25 de ani în spațiul pe care îl descoperea după 1989, atunci într-un mod critic", a declarat șeful diplomației române.

Robert Kaplan a fost timp de peste 25 de ani corespondent de politică externă pentru publicația "The Atlantic" iar în 2011 "Foreign Policy" l-a inclus în topul său "Primii 100 de gânditori ai lumii". Din 2009 până în 2011, Kaplan a fost membru al Comitetului de Politici de Apărare condus de secretarul american al Apărării, Robert Gates.