Avertismentul teribil al Rusiei pentru Europa
Dmitri Medvedev refuză să garanteze că Rusia nu va alipi regiunile Doneţk şi Lugansk şi avertitizează că ne îndreptăm spre un nou război rece.
Premierul rus, Dmitri Medvedev, a refuzat să garanteze că Rusia nu va alipi regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk, care au votat separarea lor de Ucraina în cadrul unui referendum, relatează Bloomberg, în pagina electronică.
Într-un interviu acordat Bloomberg, Medvedev a refuzat să garanteze că Rusia nu va alipi regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk, afirmând că Statele Unite şi Uniunea Europeană trebuie să promită că nu vor interfera în Ucraina şi nu o vor împinge către intrarea în NATO.
"Nu trebuie să garantăm nimic nimănui pentru că nu ne-am asumat niciodată obligaţii în acest sens", a declarat Medvedev. "Cel mai important este să calmăm situaţia în Ucraina", a continuat el.
Totodată, premierul a declarat că Rusia a pregătit măsuri ca răspuns la potenţiala extindere a sancţiunilor americane şi europene.
"Ne îndreptăm încet dar sigur către un al doilea Război Rece, de care nu are nevoie nimeni", a declarat Medvedev. "Nu am comentat în mod special" sancţiunile şi "nici nu le-am răspuns aspru, deşi am putea face ceva neplăcut sau ofensator faţă de acele ţări care au introdus aceste sancţiuni", a adăugat premierul rus. El l-a acuzat pe preşedintele american Barack Obama, partenerul său de altădată în resetarea relaţiilor ruso-americane, de lipsa "tactului politic".
Medvedev, care a fost preşedintele Rusiei în perioada 2008-2012, marcată de o apropiere de Statele Unite, a declarat că este dezamăgit personal de modul în care Obama gestionează criza din Ucraina.
"Îmi pare foarte rău că ceea ce am dobândit atunci, rezultatele pe care le-am obţinut, sunt acum reduse la zero", a declarat el.