MENIU

Avertismentul Rusiei: Scenariul din Ucraina s-ar putea repeta în Letonia

<p>Putin nu reuşeşte să-i păcălească pe bulgari</p>

Declaraţii incendiare din partea purtătorului de cuvânt al lui Vladimir Putin. Dimitri Peskov a spus într-un interviu pentru BBC că nu ar fi mirat ca scenariul din Ucraina să se repete şi în Letonia. Mai mult, Peskov a declarat că Rusia are o linie roşie în Europa şi că nu va înceta să provoace NATO, care se apropie prea mult de graniţele sale.

Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a declarat pentru BBC că în Ucraina a fost o lovitură de stat orchestrată de ţările vestice, iar scenariul se poate repeta în Letonia.

"Dacă este orchestrată o lovitură de stat şi este acceptată noua putere, este un pericol mare pentru Letonia. Odată ce am creat un precedent de preluare militară a puterii în Europa şi odată ce am creat precedentul acceptării preluării oficiale a puterii, e un pericol pentru întregul continent. Şi fiecare ţară ar trebui să aibă grijă şi să îşi protejeze interesele şi să nu lase să se întâmple acest lucru", a declarat DIMITRI PESKOV, purtător de cuvânt la Kremlin.

Rusia şi-a intesificat raidurile aeriene nepermise în Europa, iar Peskov spune că acest lucru nu va înceta.

"Cu cât mai mult interesele naţiunii noastre vor fi puse în pericol, cu atât mai mult vom continua să răspundem. Şi asta nu înseamnă că vrem un Război Rece. Vrem doar să dăm replică. Înţelegeţi că avem liniile noastre roşii şi că nu putem să trecem peste ele şi am vrea să înţeleagă toată lumea unde ne sunt liniile roşii", a spus PESKOV.

Condiţia ca Rusia să nu mai provoace Occidentul ar fi să nu se mai puna problema aderării Ucrainei la NATO. "Dar, din nefericire, nu auzim aceste cuvinte. Şi asta ne face să fim... nervoşi. Ne face să ne fie frică", a mai spus Peskov.

Purtătorul de cuvânt a negat orice prezenţă a trupelor ruse pe teritoriul Ucrainei, dar spune că este posibil să fie vorba de militari în rezervă.