MENIU

Avertismentul de ultimă oră al cancelarului german. Are legătură cu țările balcanice

Cancelarul german Angela Merkel a avertizat în legătură cu posibile confruntări armate între țările din Balcani, tranzitate de cea mai mare parte a refugiaților, în cazul în care Germania își va închide frontiera cu Austria, relatează marți AFP, citat de Agerpres.

Există deja tensiuni în țările din Balcanii de Vest și ”nu doresc să se ajungă la confruntări militare acolo”, a declarat luni seara Angela Merkel la un miting al Uniunii Creștin-Democrate (CDU), la Darmstadt.

Numeroși experți au avertizat asupra faptului că, dacă Germania, principala destinație a migranților care fug în special de războiul din Siria, își va închide granița cu Austria, țările balcanice, prin care trec migranții și refugiații, vor face același lucru.

Uniunea Europeană a anunțat la sfârșitul lunii octombrie crearea a 100.000 de locuri de primire pentru refugiați în Grecia și Balcani cu scopul reducerii acestei crize migratorii fără precedent, în condițiile în care au apărut deja tensiuni între Slovenia, Croația, Serbia și Ungaria în ultimele luni legate de tranzitarea acestor țări de zeci de mii de migranți.

Șefa guvernului german a avertizat luni seara în legătură cu o situație care s-ar putea deteriora rapid.

Pe plan intern, problema refugiaților divizează de asemenea coaliția conservatori/social-democrați la putere în Germania, formațiunile politice nereușind duminică să ajungă la un acord după ce conservatorii bavarezi CSU au cerut ca Germania să accepte mai puțini refugiați pe teritoriul său, în condițiile în care se așteaptă ca în acest an în Germania să ajungă între 800.000 și un milion de refugiați.

O nouă rundă de negocieri este programată pentru joi, în special în jurul creării, dorită de conservatori, a unor „zone de tranzit” la granița germano-austriacă pentru a accelera examinarea solicitărilor de azil și a expulzărilor, o idee respinsă de Partidul Social-Democrat (SPD).