Avertismentul CIA: Un nou atentat ISIS ar putea avea loc în Europa
Directorul Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA), John Brennan, a avertizat luni că atacurile din Paris revendicate de mişcarea extremistă Stat Islamic nu au fost un "evenimet izolat" şi că militanţii ar putea avea pregătite operaţiuni similare, relatează Reuters în pagina online, potrivit Mediafax.
"Mulţi dintre partenerii noştri europeni se confruntă cu o varietate de probleme în ceea ce priveşte numărul de indivizi care au călătorit spre Siria şi Irak şi înapoi (n.r. spre Europa) şi, prin urmare, capacitatea lor de a monitoriza şi de a-i supraveghea pe aceşti indivizi este supusă unei presiuni", a spus Brennan.
Brennan a făcut aceste comentarii la Institutul pentru Politici de la Washington, în contextul în care Franţa, Belgia şi alte ţări au intensificat urmărirea suspecţilor din atacurile de vineri care au avut loc la Paris, soldate cu moartea a 129 de persoane.
Se pare că reţeaua Stat Islamic, care a ameninţat luni într-o nouă înregistrare video că va lansa un atac în Washington, a format o ramură de operaţiuni externe. Există posibilitatea ca această ramură să fi pregătit lovituri care să urmeze atacurilor de la Paris, a spus el.
"Aş anticipa că aceasta nu este singura operaţiune pe care SI o are în desfăşurare", a spus Brennan. "Iar serviciile de securitate din Europa şi din alte locuri lucrează intens pentru a vedea ce altceva pot face pentru a o descoperi", a adăugat acesta.