Avertisment sumbru al Rusiei
Criza din Ucraina a destabilizat grav situaţia internaţională şi consecinţele sale vor fi resimţite pe termen lung, a declarat ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, într-un interviu pentru MGIMO Journal, citat de Mediafax.
"Criza ucraineană a destabilizat grav situaţia internaţională şi consecinţele sale vor fi resimţite pentru o lungă perioadă de timp. Astăzi este dificil de prezis viitoarele evenimente în lume, dar de un lucru putem fi siguri - viitorul ne rezervă multe surprize", a declarat ministrul rus de Externe, relatează RIA Novosti, în pagina electronică.
El a apreciat că evenimentele din Ucraina "nu sunt rezultatul apariţiei unor noi tendinţe, ci mai degrabă punctul culminant al politicii duse de mai mulţi ani de partenerii occidentali ai Rusiei".
"Obiceiul de a avea o atitudine negativă faţă de ruşi este prezent în Occident de secole şi aceasta în pofida faptului că, timp de cel puţin 300 ani, suntem o parte integrantă a politicii şi culturii europene", a mai afirmat Serghei Lavrov. El a explicat că perioadele de participare activă a Rusiei la afacerile europene au fost caracterizate tocmai prin stabilitate şi pace pe continent.