Avertisment de călătorie MAE. Ţara în care românii riscă să fie răpiţi
Având în vedere existenţa, în perioada următoare, a unor factori de risc la adresa cetăţenilor străini care își desfăşoară activitatea pe platformele petroliere din Regatul Arabiei Saudite, care pot duce la răpiri de persoane, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să se informeze, în prealabil, la autorităţile competente din zona de reşedinţă asupra situaţiei de securitate existente
Se recomandă evitarea deplasării în afara ariei de reşedinţă (compound-uri), părăsirea zonei doar în grupuri organizate şi, doar în cazuri de strictă necesitate, stabilirea în permanenţă a legăturii cu Ambasada României la Riad şi cu organele de poliţie, precum şi evitarea locurilor aglomerate din spatiile publice. În eventualitatea dislocării unor efective de pază şi securitate pe anumite căi de comunicaţii sau în anumite zone, se recomandă cooperarea cu acestea.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să îşi înregistreze prezenţa la Ambasada României la Riad şi să transmită inclusiv coordonatele personale de la locul de muncă.
Ministerul Afacerilor Externe reiterează cetăţenilor români recomandările de a consulta informaţiile furnizate prin intermediul aplicaţiei „Călătoreşte în siguranţă” - care poate fi descărcată pe orice telefon mobil de tip smartphone, şi serviciului de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.