AVALANŞĂ ITALIA. Supravieţuitorii au povestit COŞMARUL prin care au trecut, îngropaţi de vii
Supravieţuitorii avalanşei din Italia, care a distrus hotelul Rigopiano, au povestit, pentru la Repubblica, prin ce au trecut şi cum au reuşit să supravieţuiască celor două zile şi jumătate petrecute sub zăpadă şi gheaţă.
Au petrecut 58 de ore fără să se poată mişca, fără să mănânce sau să bea, în întuneric, mâncând gheaţă pentru a supravieţui şi încercând să nu intre în stare de şoc. S-au rugat, s-au încurajat reciproc şi au interpretat drept un semn al salvării iminente zgomotele zăpezii.
“Sunt ei”, “vin să ne ia”, “suntem în viaţă”, au strigat din toate forţele, înainte de a-şi da seama că se auzeau, de fapt, scârţâieturile structurii avariate a hotelului, scrie news.ro.
În salonul lor de la spitalul din Pescara, supravieţuitorii nu ştiu dacă să fie fericiţi sau disperaţi.
Francesca Bronzi întreabă în permanenţă despre logodnicul ei, Stefano Feniello. Acesta nu a mai fost scos în viaţă de sub dărâmături. Medicii au sedat-o pentru a face faţă şocului.
Lângă ea se află Giorgia Galassi şi Vincenzo Forti, logodiţi. Giorgia trece de la momente de euforie la clipe de disperare. “A fost un miracol, viaţa mea se va schimba de acum”, repetă ea. După aceea începe să plângă, gândindu-se “la toţi cei care au rămas în sala Garden a hotelului, lovită de avalanşă”. Vincenzo face tot ce poate, însă de multe ori trebuie să intervină medicii.
În cealaltă parte a salonului se află Giampaolo Matrone, care a suferit o operaţie la braţ, şi doi copii, Samuel şi Edoardo.
Giampiero Parete, bucătatul din Montesilvano care a anunţat tragedia, soţia sa, românca Adriana, şi cei doi copii ai lor, Gianfilippo şi Ludovica, sunt trei etaje mai sus, la secţia de pediatrie. “Sunt un om care s-a întors la viaţă”, spune Giampiero.
Miercuri după-amiază, la 17.40 (18 40 ora României), Giampiero tocmai ieşise să ia o aspirină din maşină pentru soţia sa, însă toţi ceilalţi erau împreună, la recepţie. Adriana şi Gianfilippo stăteau pe o canapea şi se uitau la focul din şemineu. Ludovica, Samuel şi Edoardo, ceilalţi copii, jucau biliard. Giorgia şi Vincenzo stăteau împreună pe o altă canapea şi beau un ceai, aproape de Giampaolo şi soţia sa, Valentina Cicioni.
Apoi a început să tremure totul, o vibraţie îngrozitoare, din ce în ce mai puternică, însoţită de un huruit surd. “Vibra totul atât de tare, încât am fost convinsă că a fost un cutremur, nu o avalanşă”, îşi aminteşte Giorgia.
Muntele de zăpadă care a lovit hotelul a avut un impact devastator.
Citeşte continuarea pe news.ro.