MENIU

Autorităţile italiene au salvat 4.500 de migranţi într-o singură zi

Peste 4.500 de migranţi au fost recuperaţi, în cursul zilei de marţi, din mai multe ambarcaţiuni improvizate care pluteau în largul coastelor italiene, potrivit pazei de coastă. Majorarea considerabilă a numărului migranţilor care încearcă să traverseze Marea Mediterană are legătură cu condiţiile meteorologice favorabile din ultimele zile, scrie Reuters, potrivit News.ro.

Peste 67.000 de migranţi au ajuns pe coastele italiene în primele şase luni ale anului, în vreme ce numărul migranţilor care au ales ruta spre insulele elene a scăzut considerabil, ca urmare a implementării acordului UE-Turcia şi a închiderii frontierelor macedonene.

Deşi, numărul migranţilor a scăzut în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, a crescut considerabil numărul celor care îşi pierd viaţa în apele Mării Mediterane.

Săptămâna trecută, zece femei au fost găsite moarte într-o barcă din cauciuc.

Peste 30 de operaţiuni de salvarea au fost coordonate marţi de paza de coastă italiană, cu sprijinul Frontex - agenţia europeană de gestionare a frontierelor.

Potrivit IOM, cele mai multe bărci cu migranţi sunt lansate de pe coastele libiene şi egiptene.