Autoritățile din Berlin vor să transforme aeroportul Tempelhof într-un centru uriaș pentru refugiați
Fostul aeroport Tempelhof din Berlin, un simbol în vremea Războiului Rece, ar putea fi transformat în cel mai mare centru de primire pentru refugiați, conform unui plan controversat care va fi dezbătut de autorități.
Autoritățile berlineze vor să construiască noi adăposturi pe o parte din cele 380 de hectare ale aeroportului, pentru cazarea a 7.000 de refugiați, conform Agerpres.
Peste 2.000 de refugiați sunt găzduiți în prezent în hangarele aeroportului, dar Lagesco, agenția responsabilă cu înregistrarea refugiaților în capitala germană, se luptă să facă față sutelor de sosiri zilnice, în condiții de temperaturi sub 0 grade.
Politicieni și locuitori ai capitalei se opun însă acestor planuri, despre care afirmă că nu țin cont de referendumul din 2014 la care s-a votat stoparea oricăror dezvoltări imobiliare pe terenurile aferente aeroportului.