MENIU

Austria ar fi fost spionată de serviciile secrete germane pentru NSA: Cere explicații Berlinului

<p>NSA</p>

Executivul de la Viena a cerut, marți, explicații Berlinului, după relatările din presă conform cărora și Austria ar fi fost spionată de serviciile secrete germane, în colaborare cu cele americane, potrivit AFP.

De asemenea, Guvernul austriac a înaintat o plângere penală pentru "culegere de informații secrete în detrimentul Austriei", astfel încât justiția să investigheze cazul.

Pe baza unor documente confidențiale, presa germană a acuzat Serviciul Federal de Informații (BND) din Germania că, de-a lungul mai multor ani, a desfășurat operațiuni de spionaj, împotriva unor oficiali și companii din Europa, mai ales din Franța, și a furnizat informațiile obținute Agenției de Securitate Națională a SUA (NSA). Potrivit cotidianului Bild, astfel de acțiuni au vizat de asemenea responsabili austrieci.

Ministrul austriac de Interne, Johanna Mikl-Leitner, a declarat că Austria solicită "clarificări complete" din partea Germaniei și va folosi în acest scop "canalele diplomatice".

Respectivele relatări din presă au tulburat scena politică de la Berlin, actualul ministru de Interne și fost ministru al Afacerilor Speciale, Thomas de Maiziere, fiind chemat să dea explicații în fața comisiei pentru secrete de stat a Budestagului, în timp ce cancelarul Angela Merkel evită să se pronunțe asupra subiectului și preferă să vorbească doar despre susținerea cooperării serviciilor secrete germane cu cele americane, în combaterea terorismului.