Austria ameninţă Ungaria cu intentarea unui proces. Care este cauza
Ungaria va reprimi doar migranții care au intrat în Uniunea Europeană prin această țară, a declarat miercuri ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, citat de MTI.
Șeful diplomației ungare a reacționat astfel la o declarație a ministrului de interne austriac Wolfgang Sobotka potrivit căreia Austria va înainta o acțiune în justiție împotriva Ungariei dacă acesta va refuza să ia înapoi migranți care, conform normelor europene ignorate însă de anul trecut de numeroase state europene, ar trebui să solicite azil în țara europeană în care au ajuns prima dată.
''Poziția noastră este clară și neschimbată: îi vom lua înapoi doar pe cei care au intrat în Uniunea Europeană prin Ungaria'', a spus ministrul de externe ungar, care a precizat că migranții ilegali veniți din Orientul Mijlociu și Africa au intrat în UE prin alte țări membre, iar faptul că acestea nu i-au înregistrat nu este o scuză.
Oficiali austrieci și ungari susțin că situația este în mare parte sub control la un an după ce granița lor comună a devenit un punct central pentru afluxul de refugiați în Europa, mulți dintre aceștia dorind să ajungă în Germania. Sute de mii de migranți s-au îndreptat din țări din sudul Europei către nord, spre Austria, Germania și Suedia, făcând imposibilă punerea în aplicare a 'regulamentelor Dublin' care prevăd trimiterea înapoi a migranților în țara care au ajuns pentru prima dată în UE.
Țări din centrul și estul Europei, în special Ungaria, s-au opus oricăror încercări europene de a obliga statele să accepte să primească înapoi migranți sau introducerea unui sistem de distribuire a acestora între țările membre pe baza unor cote obligatorii.