MENIU

Aterizare de urgenţă la Istanbul, după ce unul din motoarele unui avion a luat foc

Aterizare de urgenţă la Istanbul, după ce unul din motoarele unui avion a luat foc

Un avion al companiei Turkish Airlines a fost nevoit, sâmbătă, să efectueze o aterizare de urgență pe aeroportul internațional din Istanbul, la puțin timp de la decolarea sa pentru Milano (Italia), după ce unul din motoarele sale a luat foc.

Pasagerii au fost evacuați în siguranță, niciunul dintre ei neavând de suferit de pe urma acestui incident, scrie AGERPRES.

Canalul turc NTV a difuzat imagini impresionante de la aterizarea de urgență a avionului, un Airbus de tip A320.