MENIU

Aterizare de urgență, în Australia. Un avion cu peste 100 de persoane la bord a trimis un semnal SOS în zbor

Ambulanţe au fost desfăşurate de urgenţă, miercuri, pe aeroportul din Sydney, la sosirea unui avion al companiei Qantas, care trimisese un semnal SOS în timpul zborului.

Avionul, ce efectua zborul QF144 de la Auckland (Noua Zeelandă), avea la bord peste 100 de pasageri, potrivit unei purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă australiene.

Aparatul, un Boeing 737-800, a aterizat în final în siguranţă pe o pistă a aeroportului din Sydney, potrivit unor imagini difuzate de televiziunea publică ABC.

Mai devreme, ambulanţe ale statului New South Wales au fost mobilizate în cadrul unui plan de urgenţă, după ce avionul trimisese un semnal SOS în timp ce zbura deasupra Mării Tasmaniei, între Australia şi Noua Zeelandă.

Mai multe mass-media australiene au informat că aparatul se confrunta cu probleme la unul dintre motoarele sale.

Modelul Boeing 737-800 are două motoare şi poate ateriza în siguranţă cu unul singur.

Potrivit autorităţii australiene de reglementare în domeniul aviaţiei, un semnal SOS arată că "un avion este în grav pericol iminent şi necesită o asistenţă imediată".