Aterizare de urgență pentru un avion de pasageri. Ieșea fum din cabina căpitanului
Un avion al companiei americane Delta Airlines a efectuat o aterizare de urgenţă pe Aeroportul Narita din Tokyo, după ce în cabină a fost simţit miros de fum, dar incidentul nu s-a soldat cu răniţi, informează Le Figaro, citat de Mediafax.
Imediat după decolarea din Tokyo spre Insula Saipan, la bordul avionului Boeing 757-200 a fost simţit miros de fum.
Piloţii au decis revenirea pe Aeroportul Narita, unde avionul, la bordul căruia erau 97 de persoane, a aterizat în siguranţă.
Autorităţile japoneze şi compania aeriană cercetează cauzele incidentului.