MENIU

Atenţionarea ONU pentru Donald Trump privind decretul antiimigrație

Antonio Guterres, secretarul general al ONU, îl îndeamnă pe Donald Trump să-și retragă decretul prin care blochează temporar intrarea în SUA a tuturor refugiaților și a cetățenilor din șapte țări majoritar musulmane. Potrivit secretarului general al ONU, aceste măsuri nu pot împiedica intrarea teroriștilor. 

"Nu este cel mai bun mijloc de a apăra SUA sau orice altă țară în fața serioaselor preocupări existente cu privire la o posibilă infiltrare teroristă", a apreciat Guterres în fața presei, adăugând că "aceste măsuri ar trebui anulate cât mai curând și nu mai târziu".

Printr-un ordin executiv extrem de controversat, Donald Trump a suspendat vinerea trecută pentru o perioadă de patru luni admiterea de refugiați în Statele Unite și a interzis temporar, timp de trei luni, sosirea cetățenilor din șapte țări majoritar musulmane — Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen.

Marți, secretarul general al Națiunilor Unite a subliniat necesitatea unor controale la graniță nediscriminatorii, luare de poziție considerată în mod larg ca fiind o critică la măsura președintelui american, dar fără a-l menționa pe Trump sau politicile sale.