Atenţionare pentru românii care vor să călătorească în Spania. Ce se va întâmpla cu vremea
Spania anunță fenomene meteorologice severe, cu furtuni puternice, ploi torențiale și ninsori în zonele muntoase, fiind vizate provinciile Castellon, Valencia și Alicante, potrivit unei atenționări de călătorie emise, vineri, de ministerul român al afacerilor externe, citat de Agepres.
Avertizarea se referă la perioada 16—19 decembrie 2016. "În zona de coastă, intensificările de vânt vor putea avea local și temporar caracter de vijelie. Circulația rutieră pe autostrada A7/AP7, care străbate de la nord la sud Comunitatea Valenciană, va fi afectată. Este posibil ca zborurile operate pe cele trei aeroporturi internaționale, de la Valencia, Alicante și Castellon, să sufere întârzieri la sosire sau plecare sau chiar să fie anulate", precizează MAE.
Se recomandă consultarea paginii de internet a MAE, care reamintește că cetățenii români aflați în străinătate au la dispoziție aplicația "Călătorește în siguranță" cu informații, sfaturi de călătorie și posibilitatea de a fi alertați, dacă apar situații speciale.