MENIU

Atenționare de călătorie în Grecia. În ce zone este risc ridicat de producere a incendiilor de vegetație

În iulie, zeci de mii de turiști, între care și români, au fost evacuați de urgență / Foto: Profi Media

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că autoritățile locale au anunțat, pentru ziua de 21 august, menținerea riscului foarte ridicat de producere a incendiilor de vegetație.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că autoritățile locale au anunțat, pentru ziua de 21 august 2023, menținerea riscului ridicat de producere a incendiilor de vegetație (risc de incendiu foarte ridicat - gradul 5) pentru:

Regiunea Attica, Grecia Continentală (Beotia, Evia), Peninsula Peloponez (regiunile Arkadia și Lakonias);

Macedonia Centrală: Chalkida și Muntele Athos;

Regiunea Preveza;

regiunile: Rodopi, Xanthi, Kavala, Fokida, Fthiotida;

insulele Samothrakis, Skyros, Kythira și Thassos;

insulele Mării Egee: Limnos, Lesbos și Chios;

insulele ionice: Kefalonia, Zakynthos și Lefkada.

 

Având în vedere faptul că în ultima perioadă de timp, din cauza condițiilor meteorologice extreme, pe teritoriul acestei țări sunt în curs de desfășurare mai multe incendii de vegetație, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să se informeze, înainte de începerea călătoriei, în legătură cu situația existentă și să evite deplasarea în zonele în care există incendii în desfășurare sau un risc iminent de producere a acestora.

 

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care se află într-o zonă în care se manifestă un incendiu să respecte cu strictețe instrucțiunile autorităților locale și să urmărească în permanență sursele oficiale de informare publică.

 

 

Ministerul Afacerilor Externe reamintește cetățenilor români că legislația elenă interzice și sancționează drastic orice activitate în aer liber care poate produce scântei sau foc și poate genera astfel apariția unui focar de incendiu. Cetățenii români care observă producerea unui incendiu pot anunța imediat evenimentul la numerele de telefon 112 (număr unic de urgență) sau 199 (serviciul de pompieri).

 

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 și Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

 

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție şi numărul de telefon de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.

 

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web: http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie, a transmis MAE.

Mai multe articole despre:
grecia incendii de vegetatie alertă mae