MENIU

Atenţie! Toate zborurile dintre Europa şi Marea Britanie, SUSPENDATE în ziua Brexit

Cei care plănuiau să zbore către Marea Britanie pe 29 martie 2019 ar putea avea probleme mari.

Cancelarul Phillip Hammond a recunoscut, miercuri, că zborurile dintre Europa şi Marea Britanie ar putea fi suspendate în ziua Brexit.

"Este teoretic posibil ca într-un scenariu în care nu se ajunge la o înţelegere să nu existe trafic aerian între Marea Britanie şi Uniunea Europeană pe 29 martie 2019. Dar nu cred că cineva crede în mod serios că asta se va întâmpla", a adăugat el, scrie metro.co.uk.

Declaraţia cancelarului vine la doar o zi după o declaraţie a secretarului general al Asociaţiei Pasagerilor liniilor aeriene britanice care afirma acelaşi lucru, dar în termeni mai duri.

"Companiile aeriene din Marea Britanie vor descoperi că ar putea înceta să mai zboare - atât este de serios. Şi asta ar putea afecta pasagerii cu mult înainte de martie 2019, pentru că liniile aeriene trebuie să vândă bilete în avans şi, în realitate, pot pasagerii să rişte să le cumpere?", a spus Brian Strutton.