Atentatul terorist de la Berlin: când a murit cu adevărat şoferul de camion polonez
Şoferul polonez al cărui tir a fost furat şi folosit în atentatul de la Berlin a fost împuşcat cu mai multe ore înainte de comiterea atacului, potrivit autopsiei.
Lukasz Urban a fost găsit mort pe scaunul pasagerului în camionul cu care teroristul Anis Amri a pătruns în mulţimea de la târgul de Crăciun, ucigând 12 persoane şi rănind 48, aminteşte DPA.
Iniţial în presă s-a scris că teroristul ar fi sechestrat camionul şi l-ar fi obligat pe şofer să rămână pe locul din dreapta, ameninţându-l cu un pistol, dar în momentul în care atacatorul tunisian a direcţionat vehiculul către mulţime, polonezul ar fi încercat să preia controlul camionului şi astfel l-ar fi deviat de la traiectoria iniţială, motiv pentru care teroristul l-a împuşcat mortal, scrie Ziare.com.
Informaţii date publicităţii de cotidianul Bild conturează însă un alt scenariu. Publicaţia germană citează raportul făcut de medicii care au realizat autopsia lui Lukasz Urban. În document se arată că Urban a fost împuşcat în cap în data de 19 decembrie, între 16:30 şi 17:30, ora Germaniei. Atacul din piaţă de Crăciun a avut loc în jurul orei locale 20:00.
Legiştii au estimat că "este posibil" că Urban să mai fi fost, totuşi, în viaţă atunci când tunisianul Anis Amri a intrat cu camionul în mulţimea care venise la târg, punctează Bild.
O petiţie a fost lansată luni în Germania pentru decorarea postumă a şoferului polonez cu cea mai înalta distincţie civilă a ţării, Crucea Federală a Meritului.